Ovocitele – Ce sunt și care este rolul acestora?

Dr. Adela Șerban \ Blog \ Ovocitele – Ce sunt și care este rolul acestora?
Conceptul de planificare a sarcinii, perioada de ovulatie, fertilizare

Odată ajunse la vârsta maturității, femeile din întreaga lumea se gândesc la cum ar arăta viața lor alături de un copil. Instinctul de mamă nu se predă în școli sau la cursuri de specialitate, ci stă în noi, în fiecare dintre noi. Așa se face că, mai devreme sau mai târziu, dorința de a concepe un copil devine mai puternică.

Pentru ca un cuplu să poată obține o sarcină, bărbatul trebuie să dispună de spermatozoizi sănătoși, iar femeia de ovocite sănătoase, ajunse la maturitate. Ce sunt ovocitele și care este rolul acestora? Află toate detaliile din acest articol.

Ce sunt ovocitele? 

Așa cum probabil s-a înțeles deja, ovocitele sunt celule reproductive feminine. Fiecare ovocit (considerat un ovul imatur) se dezvoltă în interiorul unui folicul ovarian, pe suprafața ovarelor. Foliculii ovarieni sunt structuri mici, pline cu lichid, care se dezvoltă lunar în ovare și conțin aceste ovule imature.

De regulă, în etapa de ovulație a ciclului menstrual, doar un singur ovocit ajunge la maturitate și poate fi eliberat din folicul. Ovulul ajuns la maturitate poate fi fertilizat de către un spermatozoid (în timpul unui act sexual ori prin intermediul tehnicilor de reproducere umană asistată), având ca scop obținerea unui embrion sănătos. Dacă fecundarea ovulului nu are loc și nu rezultă un embrion, procesul o ia de la capăt.

De reținut este și faptul că fiecare femeie se naște cu toate ovocitele pe care le va elibera pe tot parcursul vieții. Ce înseamna asta? Că numărul acestora scade treptat.

Dezvoltarea și maturizarea ovocitelor 

Încă din perioada fetală, în ovare se formează foliculii primordiali. Aceștia conți ovocitele primare, care rămân în repaus până în perioada pubertății. Începând cu această etapă puternic influențată de hormoni, foliculii primordiali încep să se dezvolte la fiecare ciclu menstrual. Iată cum arată dezvoltarea ovocitelor:

fertilizarea ovocitelor

Rolul ovocitelor în fertilitate 

Rolul ovocitelor în fertilitate este unul deosebit de important. Acesta este motivul pentru care multe femei aleg să facă o consultație detaliată înainte de a concepe un copil. Iată de ce sunt importante ovocitele:

Ovocitele și infertilitatea 

Acum știi care este funcția ovocitelor, deci putem trece la un nou capitol. Vorbim acum despre infertilitate – o problemă care afectează numeroase femei din întreaga lume. Ovocitele sunt strâns legate de imposibilitatea de a obține o sarcină din prima. Cum apare infertilitatea? Cauzele sunt multiple, dar de cele mai multe ori se pune problema de:

Cum se ajunge în acest punct? Factorii determinanți includ: vârsta înaintată, dezechilibre hormonale, sindromul ovarelor polichistice, factori genetici și un stil de viață haotic. În primă fază, se poate recomanda un tratament de stimulare ovariană. Se poate întâmpla ca acesta să dea roade sau se pot recomanda analize mult mai complexe pentru a determina o altă opțiune de tratament, una mai complexă.

Pacienta care discuta cu un ginecolog intr-o clinica moderna

Fertilizarea in vitro (FIV) 

Sunt cazuri în care fertilizarea ovocitelor nu se poate realiza în mod natural, în urma contactului sexual. Drept urmare, după o serie de analize, specialiștii în tehnici de reproducere umană asistată pot recomanda FIV – fertilizare in vitro.

FIV este tehnica de reproducere umană asistată care presupune fecundarea ovulului cu spermatozoizii în afara corpului femeii. Practic, ovulul întâlnește spermatozoizii într-un mediu controlat, adică în laborator. Aici există mai multe variante:

Cum fiecare caz este unic, doar în urma analizelor și investigațiilor de specialitate se poate propune cea mai bună metodă pentru a obține o sarcină viabilă. S-ar putea ca echipa medicală să îți vorbească și despre conservarea ovocitelor – procedura prin intermediul căreia se îngheață ovocitele recoltate la vârstă fertilă pentru a putea fi utilizate mai târziu.

Inseminarea artificială 

O altă tehnică de reproducere umană asistată este inseminarea artificială. Cum se realizează? Procedura implică plasarea spermatozoizilor (obținuți de la partener sau de la un donator) direct în uter, cu scopul de a crește șansele de fertilizare. Atât în cazul inseminării artificiale, cât și în cazul FIV, tratamentul poate incule și etapa de stimulare ovariană, pentru a crește producția de ovocite.

Tehnologii avansate în tratamentul infertilității 

Suferi de infertilitate? Nu-ți pierde speranța! Tehnologiile avansate în tratamentul infertilității implică manipularea ovulelor și spermatozoizilor în laborator, având ca scop obținerea unei sarcini sănătoase. Iată care sunt cele mai comune tehnologii:

Toate aceste tehnologii vin cu o serie de avantaje, printre care: rată de succes crescută, personalizare (se adaptează fiecărui caz) și, cel mai importat, diagnostic precoce al afecțiunilor genetice (se pot identifica anomaliile genetice la embrioni înainte de a se transfera în uter, minimizându-se riscul de a avea un copil cu probleme genetice).

Așadar, ovocitele au un rol fundamental în procesul de reproducere. Protejarea sănătății acestora devine din ce în ce mai importantă, mai ales acum, în contextul în care amânarea maternității este o tendință globală.

Data articol: 14 ianuarie 2025
< alt="Photo of Dr. Adela Șerban">