Simptome după FIV nereușit: Următorii pași

Dr. Adela Șerban \ Blog \ Simptome după FIV nereușit: Următorii pași

Pentru multe cupluri, drumul către obținerea unei sarcini poate fi anevoios. E realitatea în care trăim azi, una percepută dur de către cei care nu reușesc să aducă pe lume un copil în mod natural. Totuși, evoluția din domeniul obstetricii, dar și eforturile constante ale medicilor specializați în proceduri de reproducere umană asistată fac ca astăzi să existe o rază de speranță pentru fiecare femeie care își dorește să devină mamă.

Una dintre cele mai cunoscute și recomandate tehnici de reproducere umană asistată este procedura FIV. Șansele de reușită sunt destul de mari pentru femeile de până în 35 de ani, dar reprezintă o alternativă chiar și pentru cele care au depășit acest prag. Cu toate acestea, șansele cresc considerabil de la a doua procedură. Cu alte cuvinte, există posibilitatea ca prima fertilizare să nu se soldeze cu o sarcină și să se recomande un alt ciclu FIV.  Ce urmează după o încercare nereușită? Ce presupune un transfer cu embrioni congelați? Care sunt simptomele după FIV nereușită? Răspundem la toate aceste întrebări pe parcursul articolului.

Ce sunt embrionii congelați?

Procedura de fertilizare in vitro presupune recoltarea ovocitelor de la viitoarea mămică sau de la o femeie donatoare, obținerea spermei de la partener sau de la un bărbat donator și fecundarea materialelor genetice în laborator. Practic, spermatozoidul întâlnește ovulul într-un mediu controlat și steril. Acolo se formează unul sau mai mulți embrioni sănătoși. Pentru finalizarea procedurii, se folosesc cel mult 2 embrioni. Aceștia se introduc în uterul mamei, iar din acest punct sarcina trebuie să evolueze normal.

În cazul în care, în urma fertilizării, au rezultat mai mulți embrioni sănătoși, se poate opta pentru crioconservare. Practic, embrionii vor fi stocați într-un lichid special (azot lichid) până la următorul ciclu FIV, unul care poate fi realizat cu embrioni congelați.

Simptomele embriotransferului cu embrioni congelați reușit

Orice femeie trebuie să știe că există câteva simptome după embriotransferul cu embrioni congelați. Toate trebuie atent monitorizate, mai ales că vorbim despre o perioadă cu emoții puternice, o perioadă sensibilă atât pentru viitoarea mămică, dar și pentru partener. De regulă, primele simptome apar la aproximativ 2 săptămâni de la procedura de embriotransfer cu embrioni congelați, iar semnele pot fi:

Alte simptome pentru embriotransfer reușit sunt: amețeală, sâni inflamați, dureri de implantare (sunt ușoare, deci nu trebuie să fie confundate cu alte probleme), irascibilitate, oboseală, senzație de greață, schimbări în apetit sau preferințe culinare, dureri de spate și chiar urinări frecvente. Totuși, este important de menționat și faptul că fiecare organism reacționează diferit. E posibil să te confrunți cu toate aceste simptome după transferul de embrioni sau doar cu o parte dintre acestea. Contactează echipa medicală dacă ai neclarități!

Care sunt simptomele după embriotransferul cu embrioni congelați nereușit?

Am vorbit mai sus despre principalele simptome de implantare a embrionului după FIV, doar că, odată ce pornești pe acest drum, trebuie să fii pregătită pentru toate scenariile. Există posibilitatea ca prima încercare să nu aibă un rezultat pozitiv. Nu trebuie să te descurajezi. Vei vedea, pe parcursul articolului, că există posibilitatea de a repeta tratamentul de mai multe ori. Ne rezumăm acum la simptomele după embriotransferul nereușit, iar acestea sunt:

Ce urmează după o încercare nereușită?

Relația medic-pacient este deosebit de importantă pentru succesul acestei proceduri. Încă de la început, echipa medicală îți va spune câți foliculi trebuie să ai pentru FIV și îți va recomanda cel mai potrivit plan de tratament, unul care implică și stimularea activității ovariene. În cazul în care prima încercare s-a soldat cu un eșec, trebuie să contactezi echipa medicală. Se va analiza cazul tău, posibil să se facă și anumite teste genetice și, în cele din urmă să se recomande o nouă încercare, schimbarea protocolului de tratament sau modificarea dozajului în stimularea ovariană. În orice caz, se urmărește îmbunătățirea calității ovocitelor.

A doua încercare

A doua încercare se poate realiza imediat după eșec, dar se recomandă un răgaz de 2 luni – o pauză în care viitoarea mămică și partenerul să-și adune gândurile, să se refacă și să îmbrățișeze noua oportunitate cu zâmbetul pe buze. Psihicul joacă un rol bine definit în succesul unui plan de tratament. Soluția salvatoare nu este să schimbi clinica, ci să te bazezi pe experiența medicilor cu care colaborezi. Ei îți cunosc foarte bine istoricul și pot identifica mult mai ușor factorii care au determinat eșecul procedurii. Se poate repeta același tratament ori se poate recomanda o procedură nouă.

În cele din urmă, orice femeie dornică să devină mamă trebuie să înțeleagă că nimeni nu poate garanta 100% succesul unui ciclu FIV. Cu toate acestea, starea generală de bine, optimismul și încrederea în echipa medicală sunt doar câțiva factori care pot crește șansele de reușită. Ai trecut deja printr-o procedură de embriotransfer, iar rezultatul nu a fost unul satisfăcător? Nu te descuraja! Există, mai devreme sau mai târziu, o șansă pentru fiecare.

Data articol: 19 aprilie 2024
< alt="Photo of Dr. Adela Șerban">